Dealul pe care se afla astazi Palatul Parlamentului este in general o creatie a naturii, avand o inaltime initiala de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertatii este inaltata in mod artificial.

Construirea Palatului Parlamentului a inceput in anul 1983, ceremonia asezarii pietrei fundamentale avand loc la 25 iunie 1984.

Cladirea are o suprafata desfasurata de 330.000 m patrati, inscriindu-se in “Cartea Recordurilor” la capitolul “Cladiri Administrative”, pe locul 2 in lume dupa cladirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai sai, pe locul 3 in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Cladirea poseda pe verticala trei registre, care corespund totodata si unor zone functionale distincte.

Cladirea are aproximativ 1000 incaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 sali si saloane, restaurante, restul fiind camere de deservire.
Numele salilor si saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese dupa 1989, ele evocand evenimente importante din istoria poporului roman sau personalitati cunoscute pe plan mondial.

Planurile parcului au fost realizate de arhitectul vienez H. W. Meyer; gradina Cismigiu de astazi a fost inaugurata pe 22 martie 1860.

Numele gradinii provine de la denumirea functiei celui care avea grija de toate cismelele din oras: cismigiul, care locuia in apropierea parcului.

Dispune de terase, restaurante, locuri de joaca pentru copii, un lac pe care se pot face plimbari cu barca, toate amplasate intr-un cadru natural de o frumusete deosebita.
Un colt al parcului este dedicat memoriei unor mari poeti si scriitori romani. In acest loc se gasesc busturile sculptate in piatra ale lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, etc.

Insa, istoria acestui loc incepe pe la 1779 cand domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti a ordonat sa se construiasca doua cismele pentru a avea apa buna de baut. De aici, probabil vine si numele parcului provine tocmai de la aceste cismele deorece seful lucrarilor avea titulatura de “Marele Cismigiu” – adica mai mare peste cismele.

Lucrarile de amenajare au inceput sub conducerea arhitectului vienez Frederich Wilhelm Meyer. In acele vremuri aici era un loc cu balti, trestie si papura. Odata cu inceperea lucrarilor acestea dispar, iar in locul lor apare o gradina publica cu alei si cu o fantana arteziana in centru.

Parcul a fost inaugurat in 1854 cand a fost terminata complet suprafata sa fiind si marita. Parcul Cismigiu cuprinde si o intinsa gradina franceza in vest, Rondul Scriitorilor si Rondul Roman precum si o gradina de trandafiri (in nord), trei lacuri pe unul din ele aflandu se si o insula si un debarcader unde se pot inchiria barci de agrement. Fara indoiala parcul este un loc indragit nu numai de bucuresteni, ci de oricine poposeste aici chiar si pentru scurt timp.

Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit. Palatul a fost renovat in anii 1920 de catre Martha Bibescu. Aceasta l-a primit cadou de la sotul sau George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunata din cartile pe care le-a scris.

Mai tarziu palatul a devenit un loc de intalnire pentru politicienii si lumea buna din anii 1930. In prezent Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

La vreo 11 km de Bucuresti se afla Palatul Mogosoaia, in comuna cu acelasi nume, denumita dupa sotia boierului Mogos, caruia ii apartinusera domeniile cumparate la sfarsitul secolului 17 de Constantin Brancoveanu.

In 1702 se termina constructia palatului domnesc de pe malul lacului Mogosoaia. Cladirea initiala era destul de diferita de ceea ce se vede acum, insa stilul ei arhitectural, compus din diverse surse de inspiratie arhitectonica, se incadreaza in asa numitul stil brancovenesc (un fel de baroc romanesc): o combinatie de elemente venetiene si otomane, renastere italiana amestecata cu bizantin.

Una din caracteristici este pridvorul larg, deschis, cu arcade. Decoratiunile aplicate sau sculptate in piatra reprezinta motive florale, de inspiratie orientala.

Pe vremea aceea, curtea era plina de acareturi (cuhnia – bucataria si ghetaria erau in cladiri separate) si casele servitorilor, iar apartamentele domnesti se aflau doar la etaj. Dupa executarea lui Brancoveanu (impreuna cu cei cinci fii ai sai) la Stambul, pentru ca refuzasera sa treaca la mahomedanism, palatul devine o scurta perioada han turcesc si arhitectura sa sufera mult in urma raidurilor otomane din secolul 18.

In secolul 19 domeniul este cumparat de familia de boieri Bibescu, descendenti ai Brancovenilor. Sub ingrijirea lor si lucrul mesterilor francezi si germani palatul isi recapata forma si faima In 1912 printul George Valentin Bibescu (1880-1941) daruieste palatul sotiei sale, Martha Bibescu, poeta si scriitoare, care il gaseste in paragina si il transforma (cu ajutorul arhitectului sef al Venetiei, Domenico Rupolo) in loc de intalnire pentru cercurile ei culturale.

In 1945 ea il doneaza statului cu scopul de a fi inclus pe lista monumentelor istorice si din anii 50 in el a existat sectia feudala aPalatul Mogosoaia Muzeului de Arta (colectii de arta feudala se gasesc si azi inauntru. Nu doar palatul este o deosebita realizare, ci si parcul care il inconjoara. Plasat la marginea lacului Mogosoaia, fatada dinspre lac da intr-o loggia terasata tip venetian, cu arcade, coloane si un mic labirint de gard viu.

In prezent ansamblul Cotroceni are un design arhitectural de o unitate compositionala si artistica clara. Nucleul constructiv este manastirea ridicata de Serban Cantacuzino la sfarsitul secolului al XVII-lea, o exceptionala piesa a artei si arhitecturi medievale romanesti. Aceasta a suferit numeroase schimbari de-a lungul celor trei secole de existenta, unele fiind remarcabile prin design si proportii, unele fiind total neadecvate. Dar ele nu au afectat mult conceptia cladirii initiale, structura si expresia generala a volumelor a fost pastrata.

Arhitectura interioara a spatiilor dedicate muzeului, din cladirile care fac parte din ansamblul Cotroceni, este perceputa ca un conglomerat stilistic, la prima vedere conducand la o usoara confuzie, prin punerea laolalta sau suprapunerea de interventii de remodelare functionale si estetice. Pana in zilele noastre, cele mai specifice lucrari sunt cele de constructie initiala ale manastirii (sfarsitul secolului XVII) si palatului regal (sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX), ca si cele recente, de restaurare si extindere a intregului ansamblu.

Gradina Botanica este “la a treia amplasare” si-a gasit locul pe care a fost asezata de doi mari pasionati si iubitori ai frumosului si utilului Prof. Dr. Dimitrie Brandza si arhitectul peisagist Fuchs, originar din Bruxelles.

Amenajarea Gradinii Botanice se incheie in 1891, cand se inaugureaza serele (azi vechi) si cladirea Institutului Botanic (bombardata in 1944), important centru de de cercetare si invatamant al Universitatii Bucuresti. Gradina a avut de suferit atat in primul razboi mondial, cand trupe de ocupatie au fost cantonate chiar in cuprinsul ei, cat si in al doilea razboi, cand a fost bombardata, pe teritoriul ei cazand 96 de bombe.

Refacuta de fiecare data prin munca mai multor generatii de botanisti, Gradina Botanica din Bucuresti, scapata de multitudinea de santiere din perioada 1960-1989, ramane si azi o oaza de liniste, de meditatie, de incantare a ochiului si spiritului.

Fatada sudica poseda doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80.

In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.

Dar cu toate acestea, Arcul de triumf se impune la loc de cinste, alaturi de Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia, de Mausoleul de la Marasesti, de Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman sau de Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol.

Insa, Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat in capitala Romaniei, el fiind precedat de alte cateva asemenea constructii – provizorii. Acestea au marcat, succesiv, victoria Romaniei in razboiul de independenta (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) si revenirea familiei regale romane din “exilul” de la Iasi (1918).

Date istorice:

În 1921-1922, in contextul incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari, Comisia pentru organizarea serbarilor incoronarii a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunator Arc de Triumf in zona nordica a capitalei, pe soseaua Kiseleff.

Din cauza timpului scurt insa, doar scheletul constructiei a fost turnat in beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – o data serbarile incoronarii incheiate (octombrie 1922) – o degradare progresiva, cauzata de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungand la inceputul anilor 1930 un “monument incomod” pentru imaginea “Micului Paris” interbelic. De-abia in 1932, in urma unui articol de-al lui Mihai Mora, intitulat sugestiv “O datorie imperioasa”, situatia deplorabila a Arcului de Triumf revine in atentia opiniei publice, decizandu-se nu demolarea monumentului construit in 1922, asa cum cerusera unele personalitati, ci inlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatra sau marmura de Ruschita.

De data aceasta, autorul – lucrarile fiind dirijate de acelasi Petre Antonescu – a dat edificiului o nota mult mai sobra in ceea ce priveste finisajul exterior, cerand artistilor pe care i-a cooptat sa se incadreze in aceasta noua maniera de lucru. Printre acestia din urma sa-i mentionam pe Constantin Baraschi, Alexandru Calinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea si Costin Petrescu, toti nume cunoscute in perioada interbelica. Populatia – cu precadere numeroasele asociatii si societati ale fostilor combatanti din primul razboi mondial – a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, raspunzand cu promptitudine subscriptiilor lansate in cursul anului 1935 de Ministerul Apararii Nationale. Odata sumele necesare adunate, anul 1936 a fost consacrat integral definitivarii monumentului, pentru ca la 1 decembrie acelasi an, cand se implineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania, sa aiba loc ceremonia inaugurarii.

Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a printului mostenitor Mihai, a membrilor guvernului Romaniei si a numerosi invitati de onoare din tara si din strainatate.

Aici pot fi admirate manuscrisele, documentele, partiturile si obiectele lui George Enescu, toate reprezentand o istorie a muzicii romanesti. Nu lipsesc medaliile ce i-au fost conferite lui George Enescu, printre care si cea a Legiunii Franceze de Onoare.

Palatul a apartinut lui Gr. Cantacuzino, cunoscut si sub porecla de “Nababul”, om politic conservator, unul dintre cei mai bogati romani de la inceputul secolului XX.

Palatul era recunoscut in Bucurestiul de altadata prin balurile si seratele extraordinare pe care Mihail G. Cantacuzino impreuna cu Maruca Rosetti le organizau aici. Compozitorul George Enescu era un invitat permanent al acestor petreceri la care participa aristocratia romana si straina.

In 1956 Palatul Cantacuzino a devenit Muzeul Memorial “George Enescu”, dedicat marelui compozitor.

În prezent, Parcul Herăstrău are o suprafață de cca 110 ha.

Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935. Cu această ocazie s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe rămase liberă, ținând cont și de faptul că în zona respectivă exista deja Arcul de Triumf.

În pronaos, cu prilejul efectuarii sapaturilor de cercetare, au fost descoperite trei cavouri boltite, din zidarie de caramida, toate profanate la data necunoscuta. Cavoul din dreapta pare a fi apartinut lui Mircea Ciobanul, ctitorul bisericii.
Sfântul Antonie cel Mare (251-356), “parintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet si socotit a fi începatorul vietii calugaresti. Vestitul parinte al monahismului s-a nascut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor tarani crestini înstariti; aici a învatat sa practice credinta, mergând des la biserica.

Potrivit documentelor oficiale, Biserica “Sfantul Cuvios Antonie” – Curtea Veche este cel mai vechi lacas de cult din Bucuresti. Biserica bucuresteana este cunoscuta pentru icoana facatoare de minuni a Sfantului Cuvios Antonie. In incendiul din 1847, Biserica Puscariei, aflata atunci in vecinatate, a ars, insa, in ruinele sale a fost gasita icoana Sfantului Antonie, care a fost adusa in lacasul de la Curtea Veche.